Monica. Tragedie sau destin? Altfel despre #colectiv

Am intalnit-o pe Monica in primavara lui 2015. A fost o bucurie. 2 ore magice de discutii au trecut ca o secunda. Am vorbit de la branding la astrologie. O complexitate femeia asta. Ne-am imprietenit instant. Si, ca un cliseu, simteam ca si cum ne cunoastem de o vesnicie… Mai stii, cu cliseele astea, poate chiar asa e.

Joi, 29 octombrie, ma vad cu ea si cu toti colegii de la birou, imbratisari, bucurosi de revedere. Eme, prietenul meu, se vede cu ea inclusiv vineri seara, intalnirea dureaza pana la ora 8 pm. Apoi, liniste, noaptea lumea doarme, ca si tendinta generala. Desi in multe parti ale Bucurestiului sirenele asurzitoare ale salvarilor se mentineau enervant de mult… Apoi, sambata dimineata, ma trezesc cu un sentiment unic de apasare in tot pieptul… deschid facebook si vad mult negru. Mult. In paralel, Eme se trezeste si el si vede cateva zeci de apeluri si un sms: “Monica a murit aseara in colectiv…” Eme raspunde la telefon pana la urma si ne petrecem cateva ore bune cu privirea in gol. Este ceva de neinteles, si pare totusi asa de nedrept… Oare Sting o avea dreptate?

Printr-o absurditate sau un joc a destinului, Monica s-a aflat in 31 octombrie 2015 in Colectiv, la un festin al intunericului. O plata dura pentru neamul nostru.
A fost recunoscuta de mama ei dupa cercei.
Cam asta a fost despre fapta vietii dintr-un noiembrie adanc, dintr-un an al scopionului, in care Monica pentru noi a fost scorpionul principal, chiar daca nu am mai apucat sa ii serbam cele 35 de primaveri in 8 noiembrie…

Simona, colega noastra iubita, care era prea obosita sa mai mearga la concertul din #colectiv in vinerea neagra, scrie cateva randuri magice: “Te aud undeva in spatele meu, cum imi spui, in stilul tau caracteristic, “Sim, nu te mai stresa, pune cu bullets si da-o din copy. O ciufulim noi dupa.” Ma astept sa te vad iesind de dupa colt, joviala si sprintena, sa ne intrebi ‘’Da’ ce sunteti asa plouati toti?’’.
Mi-ai aratat ca inca mai exista oameni cu principii si valori in industria aceasta, ca liderii adevarati cresc lideri, nu subalterni subjugati, ca “eu sunt” nu precede cuvantul “noi”, ca tot ce ramane in urma e construit in timp, cu drag si multa munca. Iar cand ai incercat tot, cu nervii intinsi si cu batista pe tambal, le spui senin tuturor: “Zambeste pis, ca oricum n-ai ce sa-i faci. O dregem maine cu sare si parfum”.

Lectiile Monicai

As vrea sa impartasesc cu voi ceva din tumultul de emotii pe care l-am trait impreuna cu ea in prietenia asta atat de intensa. Pentru ca Monica m-a invatat cateva lucruri adanci, sa le spun asa.


Viata este o experienta.
Monica a trait intens. Nu stiu cum era cand era depresiva, dar cat am cunoscut-o eu era de un echilibru dezarmant. Controlata, echilibrata, avea o cunoastere atat mentala cat si spirituala avansata. La ea am apreciat cunoasterea, am apreciat educatia. Cu ea nu as avea nici o problema sa ma reprezint oriunde in lumea asta pe aria ei de excelenta.
Monica a iubit viata cu totul, si a folosit la maxim din potentialul celor 35 de ani. Sunt absolut sigur ca nu a putut ajunge la asemenea valoare decat prin experientele diferite pe care si-a dat dreptul sa le traiasca. Si asa si-a maximizat potentialul, viata ei aratand incredibil mai sexy decat o viata de 75 de ani plina de 20 de experiente repetate la infinit… Daca a fost curajoasa? Da, a fost foarte curajoasa. Cand invingi depresia se cheama ca ai transcens moartea. Stiu asta, ca si eu am fost pe acolo, ca si multi dintre noi, dar atat de putini dispusi sa recunoasca.

Claritatea aproape de geniu.
Personal nu stiu sa fi vazut vreun om asa de clar. Era perfecta pentru strategie. Facea cu pasiune ceea ce ii placea: strategie si people skills. Desi Monica avea acest un dar, acest har al claritatii, bucuria si lectia mea a fost ca Monica a stiut sa il foloseasca si sa si-l educe aproape la nivel de geniu. Ce e geniul? Tiberiu Soare, cunoscutul nostru dirijor, aproape in generatie cu Monica, zice perfect ca “geniul este un om care stie perfect industria, domeniul de activitate in care activeaza, este atat de specializat. Dar, impreuna cu pasiunea lui in acea zona, reuseste la un moment dat sa duca industria, domeniul, sau rolul lui la nivelul urmator.” Monica era din punct de vedere al claritatii geniala. Un profesionist desavarsit, pana in varful unghiilor.

Exista un destin
Clar. Exista un destin. Mintea tace cand se intampla de astea. E pe “mute”. E de neconceput, zice mintea. Uitati-va voi la femeia asta (pozele sunt in original alb-negru, autor fiind Popescu al ei). Nu e asa ca este superba? Cum e posibil sa se intample asa ceva?

IMG_4468

 

Si totusi este posibil. Pentru ca exista un destin, un bine mai mare pe care nu intotdeauna il intelegem. Exista ceva deasupra a ceea ce putem noi controla, pentru ca nimic nu e in controlul nostru.
Aviz celor disperati de control, din randul carora ma antrenez sa ies de ceva vreme.
De unde sa stie Monica noastra ca se va transforma intr-o Ioana D’Arc impreuna cu cei deja 50 de morti din #colectiv? Ca o rastoarne un guvern si o sa puna o borna importanta in cresterea la urmatorul nivel al simtului civic al tribului ei roman? Putini din noi aleg o iesire asa de falnica. Sa ne gandim la plecarea lui Kennedy, Martin Luther King, Mihai Viteazu, Brancovenii. Cei care au decis atunci nu au stiut ca cel mai bun mod de a pastra sau potenta o idee, un trib, este sa elimini liderii. Dar frica a decis deasupra evidentei. In cazul Monicai nu au existat calai, sau oameni care sa decida ceva, dar destinul a facut ca acest grup de oameni frumosi sa fie picatura care a umplut paharul si care a impins miscarea civica la alt nivel. A aparut in democratia romaneasca un nou jucator: societatea civila.

Exista si liber arbitru pe langa destin? Bineinteles. E cel care e deasupra la orice, dar la absolut orice. Monica a ales sa se duca acolo. De aia am si scris mai sus despre plecarile falnice. A ales sa fie acolo. Si a facut echipa cu momentul fatidic. A fost o sincronicitate, de data asta, nefericita. Putea sa se razgandeasca in ultimul moment. Si uite asa, alegerile ne definesc drumul. Si de aia trebuie sa luam permanent decizii in cat mai mult cunoastinta de cauza, fiind constienti. Dar pentru a fi constienti, trebuie sa fim prezenti.

Sa traim in prezent.
Fiecare clipa e esentiala, nu stim ce se va intampla in urmatoarea clipa, sau in urmatoarea ora. Monica fost primul om de la bunicul care moare/”pleaca” fiind atat de aproape de sufletul meu. Inainte, in istorie, razboaiele aduceau experienta mortii mult mai frecvent in preajma oamenilor. Ca si cataclismele, fenomenele naturale in general, epidemiile, etc…
Exista aici un mare avantaj, in toata drama. Avantajul era ca oamenii intelegeau mult mai bine ce inseamna sa traiesti clipa, sa traiesti in ACUM.
Ca sa parafrazez pe Ahile, din Troia, soptindu-i iubirii troiene pe numele ei Briseis, ranita si batuta de soldatii greci: “Bucura-te de clipa asta. Niciodata nu va mai reveni, si niciodata nu vei fi mai frumoasa ca acum.”

Detasarea inseamna lipsa atasamentului.
Nu demult consideram ca detasarea e mai degraba o forma de superficialitate, de egoism. Dar am ajuns la alt nivel de adevar. Detasarea inseamna ce spune strict cuvantul in sine: lipsa atasamentului.
Ca la alte cuvinte, daca suntem atenti si buni observatori: Comuniune, inseamna uniune comuna, compasiune inseamna pasiune comuna, religiosul compatimire inseamna patimire comuna.
Monica mi-a confirmat ca este perfect sa fii centrat, detasat, adica sa stii sa fii cat mai echilibrat emotional si sa traiesti la maxim, ca uite ce se poate intampla. Viata merge inainte, dar cum ai trai daca ai fi atasat de o persoana, sau de un lucru? Daca lucrul ala dispare, sau omul ala dispare, nu mai iubesti? Sau nu te mai simti bine? Intri in depresie daca pierzi casa ca nu iti mai poti plati creditul? Sau daca iubesti pe cineva care nu te iubeste? Sa fii dependent de ceva sau cineva nu iti poate oferi cea mai frumoasa viata.

Eu personal am realizat ca ma atasasem de Monica. Prietenia noastra, legatura noastra, daca e sa vorbim in termeni de energie, a fost si este foarte puternica. De aia am resimtit puternic toata aceasta experienta. Am realizat ca in momentul in care ai o relatie cu cineva drag, atasamentul apare, dar tot timpul trebuie sa fii constient sa nu il hranesti si sa poti sa te detasezi si sa poti trai viata in iubire indiferent de ce se intampla in jurul tau.

A trai intre “totul e intamplator” si “nimic nu e intamplator”
Personal traiesc fel de fel de experiente care imi arata ca exista un mers al lucrurilor interesant, mult mai interesant decat poate mintea sa accepte. Chestiunile astea se numesc sincronicitati, adica evenimente gen coincidente carora noi le dam o semnificatie aparte, pentru ca au o semnificatie pentru noi. Eu am trait lucruri foarte interesante in zona asta. Am inchiriat un sediu de firma si am petrecut 2 ani in fostul sediu al unui extrem de bun prieten pe care la vremea respectiva nici macar nu il cunoasteam. Exact in acelasi sediu, isi petrecuse si el cativa ani. Acelasi sediu. Din tot Bucurestiul asta, aceeasi adresa, acelasi bloc, acelasi etaj, doar 2 ani dupa el ma mut eu acolo…

Peste cativa ani imi gasesc 2 clienti care au avut firma in aceeasi casa, la aceeasi adresa, unul dupa altul mutandu-se la un an diferenta. Pe bune…?
Toate astea confirma ca suntem legati cumva cu niste fire energetice invizibile unii de altii. Ca exista destin, si ca nimic nu e intamplator si exista o geometrie perfecta in Universul asta…

Monica mi-a confirmat si acest aspect. Acum cateva luni Monica a gasit un perete si Popescu al ei i-a facut o poza.

IMG_4465

Decideti voi ce alegeti din cele doua optiuni de mai sus… intre “nimic nu e intamplator” si “totul e intamplator.”

Te iubesc Monica, si la buna revedere. Dar… “nu inca”, vorba ceea din Gladiatorul.

——-
PS: sambata, peste o saptamana de la despartirea temporara din #colectiv, Popescu al ei o urmeaza, iar Simona scrie din nou perfect, parca din Monica noastra, original de la ea din adancul sufletului: “Popestii au plecat in vacanta. Ionut fixeaza diapozitivul in aparat, iar Monicut face selfie-uri de pe malul norilor. Impreuna, tot timpul impreuna, developand amintiri cu iz de zambete.”

Eu nu mai pot adauga nimic la aceasta perfectiune. Poate decat ca aleg sa privesc viata asta ca un mare training center, in care ai privilegiul sa intalnesti oameni/suflete precum Monica, si sa te bucuri ca i-ai reintalnit, recunoscut, si te-ai bucurat impreuna pe drum.
Iti multumesc Monica ca ne-ai invatat, ca peste toate, lumea noastra este cu “multumesc” si cu “creioane colorate”. Adica cu iubire, si numai ea conteaza.

 

 

 

 

 

3 Comments Monica. Tragedie sau destin? Altfel despre #colectiv

  1. Wojtek

    Very well written and summarized. It is a shame we are writing about Monica in the past – especially as she was always looking towards the future….

  2. Crisia

    Cât? dreptate ai cu firele alea invizibile!

    Azi stau pe strada în al c?rei cap?t se afl? peretele g?sit de Monica. A?a c? la fiecare întors acas? îmi amintesc de ea, de Popescul ei ?i de Zoe. Cine-i va mai da oare Zoei plic? Cine-o va mai poza de sub mas??

    A, cine-s eu? Un muritor de rând care-a admirat-o pe Monica. ?i care-a înv??at de la ea s? scrie zglobiu ?i dezl?n?uit. ?i c? ar trebui s? se str?duiasc? s? ?i tr?iasc? a?a.

    Î?i mul?umesc. M? voi mai întoarce aici, s?-mi alin sufletul.

  3. vlad

    Ce frumos, am uitat de Zoe in tot tumultul asta… Dar ma bucur enorm ca scrii zglobiu si ca vei si trai asa! Bravo!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

7 + 2 =

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Protected by WP Anti Spam